Joi, 8 Martie, elevii clasei a II-a de la Şcoala Gimnazială ”Iorgu Toma” din comuna Vama, îndrumaţi de dir. Iulia Ionela Niţă şi înv. Dorina Ursan, au desfăşurat o activitate inedită în cinstea mamelor de pretutindeni. Aceştia au lansat în aer mesaje de iubire, recunoştinţă şi preţuire cu ajutorul unor baloane umplute cu heliu, către mame necunoscute, care au nevoie de o vorbă bună, o urare sinceră şi apreciere.
Momentul a fost surprins în fotografii, micii mesageri ai şcolii bucurându-se de această activitate specială.