Utilizarea parcărilor subterane din centrul Sucevei mai este gratuită doar până la finele lunii martie, urmând ca de la 1 aprilie să fie taxată fiecare oră de ocupare a unui loc de parcare.
„În luna martie expiră gratuitatea la utilizarea parcărilor subterane din Centru.
În şedinţa de Consiliu Local de luna aceasta voi propune o taxă de parcare de 1,5 lei pe oră la parcările subterane. La suprafaţă taxa de parcare este de 2 lei pe oră, vrem ca prin diferenţă să determinăm oamenii să folosească cât mai mult parcările subterane.
Pentru a pune în aplicare taxarea sunt necesare câteva modificări, vom monta o barieră pe care o avem cumpărată deja, vom face o sincronizare între aparatul de taxare şi barieră”, a anunţat miercuri primarul Sucevei, Ion Lungu.
Edilul sucevean a spus că introducerea taxării pentru locurile de parcare nu este o glumă, deşi se va implementa de la 1 aprilie.
Cele 162 de locuri de parcare create în cele două parcări subterane realizate din fonduri europene au fost lăsate în folosinţă gratuită timp de cinci ani de zile.