Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul i-a solicitat ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, să anunţe care va fi plafonul de garanţii ce va fi acordat prin programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii. Dumitru Mihalescul a arătat că una dintre cele mai mari probleme ale mediului de afaceri din România, ale IMM-urilor, o reprezintă accesul la finanţare, în special accesul la creditarea necesară dezvoltării afacerilor şi dotării acestora cu factori noi de capital. Mihalescul a subliniat că ratele mari ale dobânzilor, dosarele de creditare „extrem de stufoase”, precum şi neîncrederea creditorilor în planurile de afaceri ale agenţilor economici români au generat bariere reale în accesarea de către IMM-uri a acestei pârghii esenţiale pentru dezvoltare.
„În acest context, am privit cu mare încredere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2017, act normativ prin care se demarează <Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii - IMM Invest România>. Aşa cum sunt definite obiectivele acestui program, el se va adresa cu precădere acelor agenţi economici oneşti care au nevoie de sprijin şi garanţii din partea statului, în vederea creşterii volumului afacerilor şi creşterii propriei competitivităţi. Analizând textul legal, nu am putut să nu constat că acesta face referire, în mai multe rânduri, la hotărârile ministrului Finanţelor Publice, ale Guvernului, de a cărui decizie depinde cea mai mare parte a programului”, a declarat deputatul PNL de Suceava. Dumitru Mihalescul a precizat că în condiţiile în care plafonul anual al garanţiilor de stat acordate în cadrul programului se stabileşte prin Hotărâre de Guvern, iar regulile de gestionare a plafoanelor şi garanţiilor se definesc prin norme metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor Publice, i-a solicitat ministrului Eugen Teodorovici să precizeze care este plafonul de garanţii pe care îl propune pentru anii 2018, 2019, 2020 şi care este ţinta de beneficiari pe care a definit-o Guvernul pentru fiecare an.