Militarii Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale comunelor Frumosu şi Vatra Moldoviţei, au intervenit luni cu patru autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în satul Deia, din comuna Frumosu. Incendiul a fost anunţat prin 112 la ora 15.30.
La sosirea echipajelor, ardea acoperişul unei case şi al unui adăpost de animale, construcţie corp comun. De asemenea, flăcările erau extinse la acoperişul unui depozit de furaje din gospodăria învecinată şi exista pericolul de propagare la construcţiile din apropiere.
Incendiul a fost lichidat la ora 18:05.
La prima gospodărie a ars acoperişul corpului comun pe o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi şi s-au degradat pereţii şi plafonul construcţiei, elemente de tâmplărie din PVC şi din lemn, obiecte de mobilier, materiale textile, aparatură electrocasnică şi circa o tonă de fân.
La a doua gospodărie, au ars aproximativ
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de mijloace de iluminat (electrice) lăsate sub tensiune”, se precizează în comunicatul ISU Suceava.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul gospodăriilor celor doi proprietari, cu bunurile aferente, precum şi 12 oi, 10 păsări de curte şi doi iepuri de casă.