În perioada 9-11 februarie, ARDOR - Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică, și Clubul de Dezbateri ”CNPR Debate Club”, în colaborare cu Colegiul Național ”Petru Rareș”,”Interact Suceava – Bucovina” și ”Rotary Club Bucovina” organizează prima ediție a competiției naționale de dezbateri academice "Suceava Open".
Acest proiect are ca scop atât dezvoltarea abilităților oratorice, cât și spectrul gândirii critice. Proiectul se desfășoară într-un cadru competițional care are patru runde, sferturi, semifinala şi finala, dar și un clasament individual. La proiect vor participa aproximativ 100 de elevi de liceu din toată țara, cu experiență în domeniul dezbaterilor academice.