Directorul executiv interimar al DSP Suceava, Petru Jureschi, a demisionat din funcție, la nici trei luni de când i-au fost delegate atribuţiile de conducere a instituției.
Motivele invocate au fost de ordin personal. Directorul interimar nu a putut fi contactat telefonic. Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a confirmat demisia lui Jureschi și se așteaptă ca, în cel mai scurt timp, ministrul Sănătății să delege, prin ordin, unei alte persoane atribuțiile specifice funcției de conducere.