Găsit de poliţie în şanţ după ce s-a urcat la volan mort de beat, deşi avea permisul suspendat
Miercuri, 17 Ianuarie 2018 (11:04:45)Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost găsit de poliţie în şanţ după ce s-a urcat la volan mort de beat, deşi avea permisul suspendat. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, marţi, la ora 19.40, în timp ce patrula pe DN 15C, din comuna Boroaia, o patrulă din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Vadu Moldovei a identificat un autoturism intrat într-un șanț și pe conducătorul auto, un localnic de 24 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul are permisul de conducere suspendat.Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Vizualizări articol: 1792 | | Notează articolul: Găsit de poliţie în şanţ după ce s-a urcat la volan mort de beat, deşi avea permisul suspendat0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.