După şapte ani de la începerea lucrărilor, pârtia de schi de pe masivul Rarău, din Câmpulung Moldovenesc, are toate şansele să fie deschisă iarna aceasta. Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură, a anunţat că în urma discuţiilor pe care le-a avut luni cu ministrul Turismului, Titus Dobre, acesta i-a dat asigurări că în maximum două săptămâni va fi decontată ultima sumă de bani pentru această investiţie, astfel încât se vor putea face ultimele plăţi către constructor.
Mihăiţă Negură a spus că a discutat cu ministrul Turismului timp de aproape o oră, timp în care i-a explicat acestuia cât de importantă este finalizarea primului tronson al pârtiei de pe Rarău, dar şi situaţia exactă a documentelor depuse pentru ultimele decontări. „L-am convins pe domnul ministru să facă ultimele plăţi, respectiv ambele facturi restante, una de 2,3 şi una de 1,9 milioane de lei. Domnul ministru a spus că va începe procedurile pentru plata acestor facturi, iar banii ar urma să fie viraţi în maximum două săptămâni. Am discutat aproximativ o oră cu domnul ministru Titus Dobre, i-am arătat imagini cu lucrările care au fost realizate, i-am explicat că pârtia poate să fie funcţională şi am reuşit să-l conving să aloce sumele necesare”, a arătat primarul din Câmpulung Moldovenesc. Mihăiţă Negură a precizat că în momentul de faţă au început procedurile de omologare a pârtiei de schi de pe masivul Rarău.
Negură a mai spus că în cursul zilei de marţi va fi semnat şi contractul de gestiune şi administrare a pârtiei, acesta fiind câştigat, pentru o perioada de cinci ani, de companiile Calcarul Pojorâta şi Maghebo din Câmpulung Moldovenesc.