Slujbă de pomenire şi depuneri de coroane, în cinstea Eroilor Revoluţiei
Vineri, 22 Decembrie 2017 (12:11:13)de Florin PAIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Eroii Revoluţiei Române au fost comemoraţi, vineri, în municipiul Suceava, la troiţa de lângă Biserica Învierea Domnului. Ceremonialul a început cu intonarea Imnului Naţional, după care un sobor de preoţi a oficiat slujba de pomenire a celor care au căzut în sângerosul final de decembrie al anului 1989. Revoluţia Română are eroi şi din Suceava, chiar dacă aceştia nu au murit aici, ci în alte puncte mult mai fierbinţi ale Revoluţiei Române. În cinstea şi pomenirea eroilor au fost depuse zeci de coroane de flori, din partea reprezentanţilor instituţiilor Ministerului Afacerilor Interne, instituţiilor publice, partidelor politice, reprezentanţi ai militarilor şi retragere şi rezervă, ai Asociaţiei Cultul Eroilor etc. Militari ai Jandarmeriei Suceava şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava au asigurat detaşamentele de onoare de la ceremonial, alături de Fanfara Primăriei municipiului Suceava.
Vizualizări articol: 1493 | | Notează articolul: Slujbă de pomenire şi depuneri de coroane, în cinstea Eroilor Revoluţiei0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.