Elevii de la Şcoala Gimnazială „Iorgu G. Toma” Vama au desfăşurat luni, 18 decembrie, o acţiune de voluntariat la Centrul de plasament „Visătorii’’ din Fundu Moldovei. Activitatea face parte din proiectul anual al şcolii „Dăruind vei dobândi”, derulat în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară.
„Am găsit 33 de copii minunaţi. Unii dintre aceştia au ajuns aici pentru că au fost uitaţi de părinţi, aşa se face că, de ceva vreme, imobilul unde este centrul de plasament le-a devenit casă, iar oamenii de acolo a doua familie sau chiar singura lor familie”, au spus reprezentanţii școlii.
Elevii de la Şcoala Gimnazială „Iorgu G. Toma” Vama au oferit un program artistic gazdelor (cu urături, colinde, pluguşor, jocul caprei, sorcova), iar în final le-au oferit mici daruri.
,,Putem spune, cu toată convingerea, că am reuşit să aducem bucurie acestor copii instituţionalizaţi prin propria bucurie de a dărui, că am trăit clipe care ne-au îmbogăţit sufleteşte şi că am primit la rândul nostru, în prag de Crăciun, o răsplată minunată oglindită în zâmbetul unor copii cu care soarta a fost nemiloasă”, precizează psihologul şcolii, Ileana Coca. Echipa de proiect a fost alcătuită din: prof. Iulia Niţă - directorul şcolii, prof. Eufrozina Morohoschi - coordonator SNAC, prof. Ileana Coca - psihologul şcolii, prof. Elena Mazilu - consilier educativ, prof. de muzică Bogdan Faraon, profesor învăţământ primar Mihaela Iosep şi primarul comunei Vama – Nicolae Baltag.