Ample acţiuni ale poliţiei pentru creşterea gradului de siguranţă pe perioada sărbătorilor de iarnă
Marţi, 19 Decembrie 2017 (12:35:57)Poliția orașului Frasin a organizat, în perioada 15.11.-18.12.2017, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor de evaziune fiscală, contrabandă cu produse accizabile și comerț ilicit în Piața Agroalimentară Stulpicani, dar şi la alte unităţi economice. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, au fost verificate 31 de societăți comerciale, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.690 lei.Totodată, în noaptea de 16 spre 17.12.2017, Poliția municipiului Vatra Dornei, în cooperare cu forțe de jandarmi și ale I.S.U. Suceava, a organizat o acțiune punctuală pe linia asigurării climatului de ordine publică în baruri și discoteci și siguranța rutieră.Comisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, a precizat că au fost efectuate verificări la 19 baruri, cluburi și săli de jocuri.În cadrul acţiunii au fost constatate în flagrant 3 infracțiuni.De asemenea, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.910 lei, din care 8 la Legea nr. 61/1991 republicată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.În cadrul acţiunilor pe linie rutieră a fost reţinut un permis de conducere.
Vizualizări articol: 1218 | | Notează articolul: Ample acţiuni ale poliţiei pentru creşterea gradului de siguranţă pe perioada sărbătorilor de iarnă0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.