S-a urcat pe motocicletă fără a avea permis şi a ajuns la spital
Joi, 14 Decembrie 2017 (13:30:35)Un tânăr în vârstă de 26 de ani a ajuns la spital după ce a plecat la plimbare cu o motocicletă, deşi nu avea permis de conducere. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, miercuri, la ora 10.02, în timp ce conducea motocicleta într-o curbă pe DC 71 din comuna Moara, pe fondul neadaptării vitezei, un tânăr de 26 de ani, din municipiul Suceava, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, părăsind partea carosabilă.În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului motocicletei, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul motocicletei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
Vizualizări articol: 1552 | | Notează articolul: S-a urcat pe motocicletă fără a avea permis şi a ajuns la spital0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.