Concert de colinde cu sală plină și aplauze îndelungi, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava
Marţi, 12 Decembrie 2017 (13:13:42)de Daniela MICUŢARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Asociația Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei” a organizat luni, 11 decembrie, cea de-a noua ediție a Concertului Extraordinar de Colinde. Timp de trei ore, Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava a răsunat de colindele noastre frumoase cântate de glasurile inimoșilor și credincioșilor colindători. Sala a fost arhiplină de oameni bucuroși care au trăit la intensitate maximă clipele dăruite lor. Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor au concertat: Corala Preoțească „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”, Corala Bărbătească „Sfântul Mitropolit Dosoftei” a Seminarului Teologic Liceal Ortodox Suceava, Grupul Vocal Tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” al Liceului „Ion Nistor” Vicovu de Sus, Grupul Vocal Tradițional „Vlăstarele Luminii” al Școlii Gimnaziale „Dumitru Păcurariu” Șcheia, Corul de Copii al Parohiei Vorona Veche din Botoșani, Corurile de Copii și Mixt al Parohiei „Sfântul Andrei” Suceava, Corul de Copii al Grupului de Cateheză al Bisericii „Sfântul Dumitru” Suceava și Corul Clasei a X-a C a Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava.Recitalul la chitară susținut de tinerii Adrian Petraș și Ana Popescu i-a încântat pe ascultători și a trezit sentimente și emoții adânci. Majoritatea colindătorilor au fost îmbrăcați în frumosul port tradițional românesc, de la cei mai mici până la cei vârstnici. Straiele populare, unele vechi de 100 de ani, au strălucit în lumina caldă a reflectoarelor, înfrumusețând vestitorii Nașterii Domnului. Copiii și tinerii colindători au primit, după datina străbună, daruri. Pr. Prof. Justinian-Remus A. Cojocar, președinte al Asociației Culturale „Sfântul Mitropolit Dosoftei”, ne-a spus că Asociația Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei” reușește, „cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Înalpreasfințitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, să țină trează conștiința creștină și dragostea pentru colinda românească ortodoxă prin tradiționalul concert de colinde organizat în preajma sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Mulțumiri deosebite se cuvin a fi aduse mărinimoșilor oameni de bine care au sprijinit Asociația Culturală Sfântul Mitropolit Dosoftei. La loc de cinste îl prețuim pe părintele profesor Aristarch Cojocar, președinte de onoare al Asociației Culturale Sfântul Mitropolit Dosoftei”. Scopul Asociației este implementarea valorilor religios-morale și culturale în societate. De nouă ani, Asociația Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei” sprijină difuzarea emisiunii religioase „Iubi-Te-voi Doamne!” de la postul local de televiziune TV Plus. „Conferințele, dezbaterile, serile culturale, catehezele și pelerinajele în țară și străinătate sunt rodul muncii ostenitorilor Asociației”, a mai completat pr. prof. Justinian-Remus A. Cojocar.
Vizualizări articol: 1892 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Concert de colinde cu sală plină și aplauze îndelungi, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.