Amenzi de peste 60.000 de lei şi 19 permise reţinute, în trei zile de controale
Luni, 11 Decembrie 2017 (13:45:08)Serviciul Rutier Suceava și formaţiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești, sprijiniți de polițiștii de ordine publică atestați să desfășoare activități de poliție rutieră au organizat, în perioada 08.12.-10.12.2017, o acţiune pe linia depistării şi sancţionării persoanelor care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice. potrivit unui comunicat al IPJ Suceava. Au fost testaţi alcoolscopic 500 de conducători auto, fiind constatate nouă infracţiuni, cele mai multe, şase, constituind fapte de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. S-au aplicat 138 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 62.440 lei, au fost reţinute 19 permise de conducere reţinute şi retrase 8 certificate de înmatriculare.La capitolul exemple, poliţia prezintă cazul unui şofer de 29 de ani din comuna Mănăstirea Humorului, oprit în trafic duminică, la ora 16.03, de un echipaj din cadrul Poliției Orașului Frasin. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.Tot duminică, la ora 17.02, un echipaj din cadrul Poliției Orașului Cajvana a oprit pentru control pe DJ 178, din localitatea Arbore, autoturismul condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Cacica. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 02.53, un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe strada Republicii din localitate un autoturism cu număr de circulaţie provizoriu, condus de un tânăr de 21 de ani din comuna Șaru Dornei. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul Ionuţ Epureanu, a atras atenţia că: "urmare a consumului de alcool este diminuată capacitatea de coordonare motrică şi echilibrul, sunt alterate atenţia, percepţia, puterea de judecată şi controlul de sine. Tinerii şoferi aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice sunt şi mai expuşi pericolelor, din cauza lipsei lor de experienţă şi a tendinţei mai mare de a risca, specifică vârstei. Alcoolul îi provoacă conducătorului auto o stare euforică, care îl face pe cel de la volan să se simtă mai curajos, mai îndrăzneţ dar, în realitate, el nu-şi mai poate controla reacţiile".
Vizualizări articol: 1612 | | Notează articolul: Amenzi de peste 60.000 de lei şi 19 permise reţinute, în trei zile de controale0.05
|
|