Fără permis şi fără ITP şi RCA valabile la maşină, un tânăr a fost încătuşat după ce a încercat să fugă de poliţie
Miercuri, 6 Decembrie 2017 (11:31:06)Un tânăr în vârstă de 19 ani va avea de băgat mâna adânc în buzunar şi va răspunde şi penal pentru un noian de nereguli la regimul rutier. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Suceava l-au depistat marţí, la ora 17.40, pe un tânăr de 19 ani, comuna Ciprian Porumbescu, în timp ce conducea autoturismul pe DN17, pe raza localității Ilişeşti, având exercitarea dreptului de a conduce suspendată din 07.11.2017 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.După ce a oprit, şoferul a ieşit din maşină şi a încercat să fugă de la faţa locului, fiind imediat imobilizat şi încătuşat.Autoturismul în cauză nu avea ITP valabil, avea certificatul reţinut pentru numere neconforme cu standardul şi nici RCA valabil, fiind aplicate sancțiuni contravenționale cu amendă în cuantum total de 4.640 de lei, conform legislației. Totodată, s-a dispus reținerea plăcuțelor cu numerele de înmatriculare. S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere fără permis sau cu dreptul de a conduce suspendat”.
Vizualizări articol: 2632 | | Notează articolul: Fără permis şi fără ITP şi RCA valabile la maşină, un tânăr a fost încătuşat după ce a încercat să fugă de poliţie0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.