„Sunt român din Bucovina”, eveniment dedicat Zilei Naționale a României și Zilei Bucovinei
Miercuri, 29 Noiembrie 2017 (11:05:34)de Daniela MICUŢARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Beneficiarii Serviciilor multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, au organizat săptămâna trecută spectacolul „Sunt român din Bucovina”, eveniment dedicat Zilei Naționale a României și Zilei Bucovinei. Invitați de onoare au fost Manuela Pohoaţă, şef Servicii sociale pentru adulţi cu handicap „Blijdorp - O Nouă Viaţă” Suceava, care a fost moderatorul evenimentului, și interpretul de muzică populară Alexandru Brădățan. Beneficiarii centrului humorean, de la mic la mare, individual sau în grup, au participat la spectacol, sub îndrumarea echipei educative din centru, cu un program de cântece și dansuri tematice ale minorităților (dansuri germane, poloneze și țigănești), momente comice dar și dansuri stilizate (etno).Copiii și tinerii din centrul social au învățat lucruri noi despre evenimentele istorice ce au culminat cu Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 în cadrul unui moment interactiv cu publicul. Beneficiarii centrului au prezentat o serbare tematică patriotică, la care au participat, alături de elevi, sponsori și colaboratori locali. Deosebit de apreciată a fost și expoziția de lucrări efectuată de beneficiarii de la Atelierul de țesătorie și împletituri din cadrul Serviciilor multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului. „Serbarea dedicată Zilei Naționale a României și Zilei Bucovinei s-a încheiat cu înmânarea diplomelor de onoare, oferite celor prezenți la eveniment de către prof. Gheorghe Solcan din Gura Humorului, care a pregătit pentru fiecare invitat câte un catren personalizat", ne-a spus șef serviciu Mihaela Pintilie (Servicii multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului). Nu a lipsit nici defilarea unui grup de beneficiari pe melodia "Treceți batalioane române Carpații", "Alba multimilenară" și "Unire Mare". „Și pentru că ne prețuim portul popular, nu au lipsit mândrele costume populare românești, pe care beneficiarii le-au îmbrăcat cu mândrie și drag, ca simbol al respectului pentru neam și țară și mândrul nostru Tricolor Românesc", după cum a completat Mihaela Pintilie.Coordonator personal de specialitate - Servicii multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului, Maria Ulici, a declarat că 1 Decembrie are o semnificație profundă pentru românii de pretutindeni, „pentru copiii și tinerii beneficiari ai centrului humorean, care trebuie să cunoască semnificația acestui eveniment", care nu ar fi putut avea loc fără sprijinul sponsorilor. Ea a amintit de ajutorul adus de Dumitru Halip (gazda evenimentului), Fundația TAR din Gura Humorului, Marius Vasiliu, directorul Dan Lefter de la Datis Computers Gura Humorului, Ramona Târnovan din Gura Humorului, preotul Bogdan Cojoleancă, colaboratori de la unitățile de învățământ școlare, locale, directorii de la Grădinița cu program prelungit Căsuța piticilor - Gura Humorului, de la Școala Gimnazială nr. 1 Gura Humorului, de la Școala Gimnazială nr. 3 „Teodor Balan" din Gura Humorului, de la Colegiul „Al. cel Bun" Gura Humorului, directorul adjunct de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei" Gura Humorului, Cătălina Poclitaru, Ansamblul de dansuri poloneze din Poiana Micului “Mala Pojana” - reprezentat de Agneșca Polacec, Dana Radu, coregraf din Gura Humorului, Poliția orașului Gura Humorului, Primăria orașului Gura Humorului. Cu toții au luat parte la serbarea tematică dedicată acestui eveniment, în săptămâna premergătoare Zilei de 1 Decembrie și Zilei Bucovinei. La eveniment au fost prezenți și Nadia Crețuleac, șefa DGASPC Suceava, Mihaela Pintilie, șef serviciu Gura Humorului, dar și Gheorghe Niță, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava.
Vizualizări articol: 1266 | | Notează articolul: „Sunt român din Bucovina”, eveniment dedicat Zilei Naționale a României și Zilei Bucovinei0.05
|
|