Clubul Sportiv ACS Invictus Moldoviţa a scris din nou o pagină frumoasă în cartea performanţei, reprezentând cu succes Bucovina la Bucharest Dance Festival, competiţie internaţională care s-a desfăşurat, în perioada 17-19 noiembrie, la Bucureşti. Clubul Sportiv ACS Invictus s-a prezentat cu şapte echipe, din care patru s-au calificat la campionatul mondial de anul viitor, din Canada, Dance World Cup Canada, prin trei locuri I şi un loc II.
Antrenoarea Emanuela Alina Mititel ne-a spus că munca, talentul, dăruirea şi perseverenţa şi-au spus cuvântul, sportivii dând dovadă de un potenţial fabulos. ”Eu sunt mandră că am reuşit să pun în evidenţă faptul că şi în mediul rural, începând de la zero din toate punctele de vedere şi fără condiţii optime de antrenament sau suficient sprijin, se pot realiza lucruri măreţe şi importante pentru speranţa unui viitor aşa cum ni-l dorim, în care educaţia, munca şi perseverenţa au un cuvânt cu greutate pentru societatea noastră”, ne-a spus Emanuela Alina Mititel.
La Disciplina Sing & Dance, categoria Children duo/trio/quartet, Moldoviţa a obţinut Locul I prin sportivii Delia Minodora Baroian (singer &dancer), Elena Paula Coroamă (dancer), Evelina Cătălina Caraciuc (dancer).
La Disciplina Acro Dance, categoria Senior duo/trio/quartet, sucevenii au obţinut Locul I prin sportivii Bianca Elena Mirăuţă Spânu, Bogdan Doliuc.
La Disciplina MTV Comercial, categoria Mini duo/trio/quartet, echipa din Moldoviţa a obţinut locul I, prin sportivii Ştefana Maria Coroamă (dancer), Raluca Teodora Baroian (dancer), Bianca Maria Matiasevici (dancer).
La Disciplina MTV Comercial, categoria Children duo/trio/quartet, s-a obţinut un meritoriu loc II prin sportivii Delia Minodora Baroian (dancer) şi George Nicolae Loba (dancer).