Miercuri, 15 noiembrie 2017, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților, organizează vernisajul expoziţiei „Zmeul pestriț”, activitate cuprinsă în cadrul proiectului „Zmeu în zbor”.
Potrivit organizatorilor, „evenimentul se adresează în special studenților și are ca obiective dezvoltarea potențialului creator, creșterea încrederii în sine și a capacității de cooperare cu ceilalți”.
Evenimentul cuprinde o expoziție de picturi realizate de elevii Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, sub îndrumarea prof. Raluca Schipor, un microrecital și o dezbatere cu privire la semnificația „zmeului” și implicațiile lui în pictură. Activităţile se vor desfășura la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în atrium, corpul E, începând cu ora 18.
„Zmeul pestriţ” îi va încuraja pe toți cei prezenți să-și construiască propriul zmeu de hârtie, ajutați de tinerii voluntari.