Târgul Toamnei, La Grădiniţa cu Program Prelungit "Prichindel" Suceava
Luni, 13 Noiembrie 2017 (11:06:46)La Grădiniţa cu Program Prelungit Prichindel Suceava a fost organizat, pe 10 noiembrie, Târgul Toamnei. La eveniment au participat părinţi, bunici și alţi parteneri, iar târgul a avut peste 700 de vizitatatori."Activitatea a avut ca obiectiv asigurarea calității în educație prin desfășurarea unor activități de educative curriculare și extracurriculare, în cadrul parteneriatului grădiniță - familie - comunitate. Târgul s-a dorit a fi o activitate de finalizare a proiectelor de toamnă, dar a avut și un caracter profund umanitar: ajutorarea unui copil din grădiniță care şi-a pierdut tatăl", a declarat prof. Dorina - Georgeta Dunăreanu, directoarea Grădiniței cu Program Prelungit ,,Prichindel" Suceava. La activitate au fost antrenaţi 350 preșcolari din 12 grupe, 25 de cadre didactice, personalul nedidactic și auxiliar din grădiniță, părinți ai preșcolarilor.. Atmosfera a fost întreţinută la toate grupele de cântece specifice anotimpului, iar colectivul de cadre didactice şi copiii au realizat lucrări din materiale din natură, au pictat etichete pentru borcanele cu bunătăți, au realizat tablouri de toamnă din frunze, aranjamente de toamnă, figurine din fructe şi legume: şoricei, buburuze, omiduţe, dar şi trenuleţe, vaze cu flori şi multe altele. În cadrul târgului s-au acordat şi premii, pentru ,,Cel mai atractiv stand”, ,,Cea mai ingenioasă prezentare”, ,,Standul cel mai dulce”, ,,Cel mai vizitat stand”, ,,Standul veseliei”, ,,Standul bogăției”, ,,Standul ,Vinde-tot!”, ,,Standul cel mai elegant”,, Standul culorilor”, ,,Standul generos” etc.
Vizualizări articol: 1601 | | Notează articolul: Târgul Toamnei, La Grădiniţa cu Program Prelungit "Prichindel" Suceava0.05
|
|