Întâlniri creative pentru prichindei şi târg de obiecte handmade, în weekend, la Iulius Mall Suceava
Joi, 9 Noiembrie 2017 (16:45:47)De vineri până duminică inclusiv, în perioada 10 – 12 noiembrie 2017, parterul Iulius Mall Suceava va fi locul de întâlnire al clienților pasionați de obiecte handmade cu artizanii lucrului manual. Târgul reunește expozanți care și-au transpus imaginația și îndemânarea în articole unicat, ideale pentru a oferi un plus de personalitate unei ținute sau unui spațiu. Vizitatorii vor putea alege bijuterii din pietre prețioase sau semiprețioase, fimo, piele, realizate prin tehnica steampunk sau din materiale neconvenționale. Vor fi prezentate și pălării, papioane sau alte accesorii vestimentare de sezon, cutii și obiecte decorative, tablouri, dar și cosmetice naturale. Articolele sunt realizate manual și reprezintă cadouri sugestive pentru cei dragi. Sâmbătă, de la orele 14.00 și 15.00, în zona magazinelor pentru copii, se vor organiza noi întâlniri ale specialiștilor Creativ & Deco cu năzdrăvanii dornici să-și petreacă timpul într-o manieră educativă și distractivă. De această dată, cei mici vor decora coșuri de depozitare. Toate materialele necesare sunt oferite de Iulius Mall Suceava, iar obiectele realizate vor fi făcute cadou participanților. Astfel, cei mici își vor putea înfrumuseța camera cu un coș util, în care să își depoziteze jucăriile, dar și decorativ. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Înscrierele se fac la Centrul Info Iulius Mall Suceava.
Vizualizări articol: 1615 | | Notează articolul: Întâlniri creative pentru prichindei şi târg de obiecte handmade, în weekend, la Iulius Mall Suceava0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.