Angajatorii pot solicita școlarizarea elevilor în diverse meserii
Miercuri, 8 Noiembrie 2017 (16:45:18)de Adelina TALPALARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava așteaptă propuneri din partea angajatorilor suceveni în ceea ce privește domeniile de activitate în care au nevoie de personal specializat. Instituția încearcă să creioneze încă de pe acum un plan de şcolarizare pentru învăţământul profesional și dual, pentru anul școlar viitor, iar pentru a adapta oferta școlară la nevoile pieței, angajatorii au un cuvânt greu de spus.Potrivit insp. Cezar Anuței, purtător de cuvânt al IȘJ Suceava, ”solicitările operatorilor economici pot fi transmise până la data de 17 noiembrie 2017”. „Cifra de școlarizare se stabilește anual, pe baza nevoilor pieții muncii și a tendințelor de dezvoltare, precum și pe baza solicitărilor operatorilor economici. Ținând cont de aceste prevederi, Inspectoratul Școlar trebuie să adapteze proiectul cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2018-2019 la solicitările operatorilor economici”, transmite Inspectoratul Școlar Suceava. Solicitările operatorilor economici pentru învățământul dual vor fi transmise la Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT) prin e-mail la adresa vet@tvet.ro sau prin încărcare pe platforma site-ului www.alegetidrumul.ro.În cazul învățământul profesional, solicitările de școlarizare ale operatorilor economici vor fi înaintate unităților de învățământ profesional și tehnic partenere sau inspectoratelor școlare. Formularele sunt postate pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Suceava http://www.isj.sv.edu.ro/, la secțiunea Noutăți.IȘJ colectează și centralizează solicitările primite, le analizează în Consiliul de Administrație și stabilește unitățile de învățământ care pot asigura formarea profesională.
Vizualizări articol: 1361 | | Notează articolul: Angajatorii pot solicita școlarizarea elevilor în diverse meserii0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.