Proiecte eTwinning, la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Suceava
Luni, 6 Noiembrie 2017 (09:54:28)Pe parcursul acestui an şcolar 2017-2018, la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Suceava se desfăşoară mai multe proiecte eTwinning: School life în Europe, cu o şcoală din Norvegia, We dress for the Weather, Turcia, Look at yourself, cu două scoli din Turcia, Knowing each other, cu şcoli din Lituania şi Slovacia Pod să s nămi hrat, cu şcoli din Turcia şi Slovacia. Echipa de proiect este formată din mai mulţi profesori de la unitatea şcolară: prof Neofet Gabriela, prof Darie Camelia, prof Fărcane Mirela, prof. Cuconu Florinela, prof. Cazan Laura, prof. Golea Sânziana, prof. Răţoi Raluca,Scopul proiectelor este dezvoltarea personalităţii elevului, a elevului cu CES în mod special, astfel încât să i se ofere copilului siguranţă şi să-i permită să se exprime liber, să experimenteze diverse situaţii şi emoţii, căutând şi găsind soluţii adecvate, toate aceste lucruri îmbunătăţindu-i imaginea şi încrederea în sine, dar şi abilitatea de a se integra în societate, de a colabora, de a comunica mai eficient.Activităţile propuse în cadrul proiectelor urmăresc stimularea inovaţiei şi creativităţii elevilor, integrarea curriculară, colaborarea, comunicarea prin intermediul spaţiului etwinning şi a tehnologiei.Într-un proiect eTwinning se încearcă a se îmbine utilul cu plăcutul. Conform celor spuse de profesoara Gabriela Mihaela Lupaşcu, director la CSEI Suceava, "experienţa unui astfel de proiect trebuie împărtăşită, deoarece activităţile desfăşurate, fie că sunt formale sau nonformale , contribuie la îmbunătăţirea calităţii actului didactic, a comunicării şi colaborării. Totodată este o modalitate plăcută de a intra în legătură cu alte şcoli europene şi de a motiva elevii care pot să înţeleagă şi să descopere viaţa cotidiană a partenerilor, tradiţiilor şi obiceiurile acestora.”
Vizualizări articol: 952 | | Notează articolul: Proiecte eTwinning, la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Suceava0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.