Vechimea autobuzelor din parcul auto al TPL Suceava a provocat un nou incident în trafic, joi dimineață. Un autobuz plin cu călători, care mergea înspre George Enescu, prin intersecția Mărășești, a luat foc pe traseu.
Intervenția promptă a șoferului, care a oprit în stația din dreptul blocului turn Bebelușul, acționând cu stingătorul din dotare, a făcut ca pagubele produse la instalațiile din zona motorului să fie minime.
Cauza producerii incendiului a fost un scurt circuit în zona motorului, focul cuprinzând mantaua de plastic a cablurilor electrice.
Problema nu este deloc nouă, cei de la TPL s-au mai confruntat cu mai multe astfel de incendii, în mers, în urmă cu trei ani de zile, când, pentru a nu se mai produce noi incidente, s-a luat decizia înlocuirii tuturor cablurilor din zona motorului.
Directorul TPL Suceava, Darie Romaniuc, a explicat că, din cauza temperaturilor înalte din zona motorului, cablurile se coc și în cele din urmă iau foc.