Sute de copii au așteptat cu entuziasm ziua de sâmbătă, atunci când au avut prilejul de a petrece câteva ore în compania Iulianei Beregoi, cântăreața și vloggerița de 13 ani, care a cucerit publicul tânăr din România și din Republica Moldova. În plus, prichindeii cu îndemânare au învățat cum să facă măști pentru a-și accesoriza ținutele de Halloween.
Veselie, culoare, muzică și dans. Așa se poate descrie atmosfera de care au avut parte copiii și adolescenții prezenți sâmbătă, 28 octombrie 2017, la Iulius Mall Suceava.
Cei mai mici au răspuns invitației de a participa la atelierele tematice de creație și au meșteșugit măști de carnaval, pe care să le poarte de Halloween sau la petreceri. Peste 150 de năzdrăvani au fost prezenți la cele trei sesiuni de bună dispoziție și îndemânare, organizate de Iulius Mall și susținute de specialiștii Creativ & Deco.