Ziua Armatei, alături de alte sărbători cu specific militar, se înscrie în categoria momentelor aniversare la care participă an de an elevii şi personalul Colegiului Naţional Militar„Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc. Ceremoniile militare şi activităţile organizate cu acest prilej constituie o modalitate de exprimare a sentimentelor de recunoştinţă şi de respect faţă de înaintaşi, dar şi un semn al apartenenţei la marea familie a Armata României a tuturor celor care învaţă sau îşi desfăşoară activitatea în cetatea de la poalele muntelui Rarău.
Anul acesta, elevii şi personalul colegiului au participat la ceremonii militare şi religioase urmate de depuneri de coroane în garnizoanele Suceava şi Câmpulung Moldovenesc. Au fost invitaţi la aceste activităţi reprezentanţii instituţiilor publice locale, elevii şcolilor din municipiul Câmpulung Moldovenesc, filialele locale ale Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război şi ale Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere.
De asemenea, încă de la începutul lunii octombrie, în Colegiul Naţional Militar„Ştefan cel Mare” s-au desfăşurat întrecerile sportive dotate cu „Cupa 25 Octombrie”. La nivelul anilor de studiu, elevii au fost selecţionaţi în funcţie de aptitudinile lor sportive, fiecare având posibilitatea să se implice în competiţii de atletism, fotbal, volei, baschet, handbal, şah, tir şi orientare turistică. Premierea câştigătorilor s-a făcut în cadrul adunării festive desfăşurate cu prilejul Zilei Armatei.
În perioada premergătoare zilei de 25 Octombrie, elevii militari au participat la evenimentul „Ziua Armatei în Şcoli”, organizat de Birourile Informare Recrutare şi desfăşurat în şcoli gimnaziale din judeţele Moldovei. Ca mesageri ai învăţământului preuniversitar militar, aceştia au prezentat adolescenţilor care îşi doresc o carieră militară aspecte din viaţa de licean, precum şi oportunităţile oferite de colegiu.