În ședința de Consiliu Local de astăzi aleșii suceveni vor dezbate oportunitatea realizării și amplasării în centrul municipiului, lângă Palatul Administrativ, a unui unui monument dedicat Marii Uniri.
Pe lângă aprobarea locației de amplasare a monumentului, se va lua în discuție și organizarea procedurilor de achiziție publică privind soluțiile artistice pentru realizarea acestuia.
Mai exact, se dorește organizarea unui concurs de proiecte, cu premii în valoare de 10.000 de lei, după cum a explicat primarul Ion Lungu.
Proiectul care va fi desemnat de comisie pe locul I va fi recompensat cu 5000 de lei, locul II cu 3000 de lei, iar locul III cu 2000 lei.
„La criterii, 70 de puncte se acordă maxim pentru calitatea artistică a lucrării, iar 30 de puncte pentru costurile de realizare. Sper să se aprobe astăzi în Consiliul Local, să putem demara procedurile iar pe 28 noiembrie anul viitorul să inaugurăm acest monument”, a explicat edilul sucevean.