O casă din satul Plaiu Şarului, comuna Şaru Dornei, a fost afectată de un incendiu izbucnit luni după-amiază.
În urma apelului la 112 efectuat la ora 16.35, la faţa locului au intervenit militarii Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei cu trei autospeciale, trei motopompe şi o ambulanţă SMURD.
La sosirea echipajelor, ardeau etajul şi mansarda unei case de locuit, construită din lemn şi anvelopată cu polistiren, şi exista pericolul de propagare la întreaga locuinţă şi la o anexă din vecinătate (un atelier de tâmplărie).
Incendiul a fost lichidat la ora 19:56.
A ars acoperişul casei pe 80 mp, precum şi plafonul a două camere şi două holuri de la etaj, tot pe 80 mp. S-au degradat pereţii şi tavanul parterului pe 90 mp, obiecte de mobilier, materiale textile, aparatură electrocasnică şi pardoseala.
„Cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de siguranţe fuzibile improvizate”, se precizează în comunicatul pompierilor.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.