Aplicaţie practică pentru studenţii de peste hotare de la USV
Marţi, 24 Octombrie 2017 (11:04:53)În perioada 20-22 octombrie 2017, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) a organizat o aplicaţie practică pentru studenţii din cadrul programului Erasmus+ care studiază în acest semestru la Suceava. Programul propus de organizatori a debutat cu deplasarea grupului în Rezervaţia geologică 12 Apostoli din Parcul Naţional Călimani (PNC), pe celebra poteca tematică, selectată de montaniarzi, ani la rând, printre cele mai frumoase din România, în compania ing. Basarab Bîrlădeanu, directorul Parcului. Din grupul USV au făcut parte studenţi din Spania, Turcia, Italia, Portugalia, Grecia şi Franţa, alături de lector univ. dr. Codruţ Şerban, ranger voluntar al PNC şi iniţiatorul parteneriatului dintre cele două instituţii. Pe lângă ocazia inedită de a afla poveştile zonei chiar în mijlocul naturii, studenţii au desfăşurat activităţi de igienizare şi educaţie montană sub coordonarea rangerilor PNC. Nu au lipsit nici activităţile ecvestre specifice turismului din Călimani, curajul participanţilor fiind răsplătit printr-un spectaculos foc de tabără organizat pentru oaspeţi la Centrul de vizitare al PNC. Aplicaţia practică a mai cuprins şi o plimbare cu hidrobicicletele pe Lacul Colibiţa, cu telescaunul în Vatra Dornei, precum şi o vizită la Muzeul Oului de la Vama, unde studenţii au asistat la demonstraţii de pictură pe ou oferite, cu mult profesionalism şi căldura specific bucovineană, de gazde.
Vizualizări articol: 1312 | | Notează articolul: Aplicaţie practică pentru studenţii de peste hotare de la USV0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.