Sub auspiciile generoase ale programului european Erasmus+, KA2, proiectul de parteneriat şcolar ”European DarkSky Protectors” în curs de derulare cu parteneri din Turcia, Finlanda, Grecia, Italia, Polonia şi România asigură elevilor de la Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu” din Suceava oportunitatea de a se manifesta ca factori activi de luptă împotriva poluării în general şi a poluării luminoase în special.Lumina artificială, inventată de om şi utilizată fie pentru a prelungi ciclul diurn, fie pentru înfrumuseţarea spaţiului nocturn sau sporirea gradului de siguranţă în locurile întunecoase, poate deveni dăunătoare atât omului însuşi, cât şi celorlalte vieţuitoare atunci când este folosită incorect sau excesiv.În cadrul proiectului ”European DarkSky Protectors” (EDP) elevii îndrumaţi de profesori desfăşoară activităţi de documentare, cercetare, măsurare şi determinare a efectelor poluării luminoase, fac schimburi de opinii şi rezultate şi se întâlnesc periodic pentru a lucra împreună. Până acum, aceste întâlniri, numite Learning-Teaching-Training (LTT), au avut loc la Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu” (decembrie 2016), Kavala - Grecia (aprilie 2017) şi Narpes - Finlanda (septembrie 2017).La LTT3 din Finlanda au participat elevii Andronache Iosif Samuel (XII B), Pădurariu Valentin (XII B), Ciocîrlan Gabriela (XII A) şi Costeniuc Vlad (XI C).”Am avut bucuria să lucrez într-o echipă europeană multiculturală cu colegi din Italia, Polonia şi Grecia cu care am realizat un studiu despre economisirea energiei. Pe lângă practicarea limbii engleze, am avut oportunitatea de a utiliza tehnici noi de TIC cum este Green Screen