O femeie a ajuns la spital în această dimineață, după ce autoturismul în care se afla a părăsit șoseaua și s-a răsturnat în șanț. Accidentul a avut loc puțin după ora 09.00, pe DN 2, în localitatea Roșiori din comuna Vadu Moldovei. Șoferul unui autoturism Fiat Punto, o femeie de 46 de ani a pierdut controlul direcției, a părăsit șoseaua și a lovit un gard din sârmă ghimpată, după care s-a răsturnat pe cupolă, pe terenul din apropiere. La fața locului au ajuns pompierii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, cu un modul de descarcerare SMURD, însă la sosirea acestora victima era ieșită din autoturism, fiind conștientă și cooperantă. Femeia în vârstă de 45 de ani a fost preluată de către paramedici şi, după acordarea primului ajutor medical, a fost transportată la Centrul de Primire Urgenţe al Spitalului Municipal Fălticeni, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.