Prins la volan mort de beat
Joi, 12 Octombrie 2017 (14:12:45)Un tânăr în vârstă de 30 de ani va avea de răspuns în faţa legii după ce s-a urcat beat la volan. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, miercuri, la ora 22.28, o patrulă din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Preutești a oprit pentru control pe DJ 208, din comuna Preutești, autoturismul condus de un localnic de 30 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Prins la volan mort de beat.
Vizualizări articol: 2946 | | Notează articolul: Prins la volan mort de beat0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.