Accident cu trei răniţi, după ce o autoutilitară a intrat într-un BMW, într-o depăşire
Miercuri, 4 Octombrie 2017 (20:36:48)de Florin PAIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Trei oameni au ajuns la Spitalul Judeţean Suceava miercuri, după un accident rutier produs după ce şoferul unei autoutilitare a intrat într-o depăşire pe linie continuă, cauză din care maşina acestuia a intrat într-o coliziune violentă cu un autoturism BMW. Accidentul a avut loc în jurul orei 16.00, pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, pe raza comunei Ilişeşti.Din primele cercetări ale poliţiştilor rutieri rezultă că şoferul autoutilitarei Renault, Liviu N., în vârstă de 37 de ani, din Broscăuţi-Botoşani, care circula dinspre Gura Humorului spre Suceava, a intrat într-o depăşire imprudentă, iar când a pătruns pe contrasens a intrat în BMW-ul condus regulamentar, dinspre Suceava, de Vasile M., în vârstă de 40 de ani, din comuna Fundu Moldovei.La faţa locului au intervenit Modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare, şi două ambulanţe SMURD, dar şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. Cele trei echipaje medicale au preluat trei victime, şoferul care se deplasa regulamentar şi doi pasageri din autoutilitară, şi ei din Broscăuţi-Botoşani. Toţi cei trei răniţi erau conştienţi, iar din primele investigaţii făcute la faţa locului nu păreau a avea leziuni grave.Poliţiştii i-au verificat cu aparatul etilotest pe ambii conducători auto, rezultând că aceştia nu au consumat alcool.
Vizualizări articol: 3170 | | Notează articolul: Accident cu trei răniţi, după ce o autoutilitară a intrat într-un BMW, într-o depăşire0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.