Multe nereguli constatate după un control rutier pe DN 17
Vineri, 29 Septembrie 2017 (16:51:39)de Florin PAIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Serviciul de Poliție Rutieră Suceava a organizat, joi, o amplă acțiune de control în trafic pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal. Din nou, au fost descoperite multe nereguli, multe lăsându-se cu permise de conducere suspendate și chiar cu dosare penale în două cazuri. Acțiunea a avut două etape, după-amiază, cu radarele, pe linia combaterii vitezei excesive, iar mai târziu, între orele 20.00 și 23.30, pe linia depistării șoferilor aflați sub influența băuturilor alcoolice. În cele câteva ore ale acțiunii de control, au fost aplicate 81 de amenzi, în valoare de peste 41.000 de lei, din care cele mai multe, 35, pentru depășiri ale limitelor de viteză înregistrate cu radarul. Nu mai puțin de 14 șoferi au rămas fără permise de conducere, din care patru pentru viteză excesivă, șase pentru depășiri neregulamentare, doi pentru consum de alcool și câte unul pentru trecerea pe culoarea roșie a semaforului și unul pentru nerespectarea indicațiilor polițistului. Alți doi șoferi, care aveau concentrații de alcool mari, s-au ales cu dosare penale. În cadrul acțiunii de pe DN 17 au fost verificați cu aparatul etilotest 126 de conducători auto.
Vizualizări articol: 2668 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Multe nereguli constatate după un control rutier pe DN 175.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.