Consiliul Local Suceava a aprobat plata în avans a subvenţiei la căldură pentru primele 3 luni de iarnă. Aleşii locali suceveni întruniţi în şedinţa de CL de joi au aprobat la limită plata în avans a subvenţiei pentru căldura furnizată populaţiei astfel încât furnizorul de energie termică să îşi facă stocurile de combustibil necesare funcţionării centralei pe biomasă. Valoarea acestei subvenţii pentru primele 3 luni de iarnă este de 4 milioane de lei şi urmează să fie achitată de Primăria Suceava către Thermonet în limitele disponibilităţilor bugetare, de acolo banii urmând să fie viraţi către Bioenergy, societate care gestionează centrala termică pe biomasă.
Decizia a fost aprobată cu 12 voturi „pentru” (PNL+PMP), 7 „împotrivă” (PSD) şi 3 abţineri (ALDE).
Măsura, pusă în aplicare şi anul trecut, are ca scop asigurarea stocurilor necesare de combustibil pentru iarnă, banii urmând să ajungă la producătorul de energie termică, Bioenergy Suceava, prin Thermonet SRL, care se ocupă de partea de transport şi distribuţie.
În municipiul Suceava, aproape jumătate din populaţie este racordată la sistemul centralizat de termoficare – aproximativ 48.000 de persoane, beneficiind de căldură produsă de la noua centrală pe biomasă, de lângă fosta Termica.