Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Udeşti, au intervenit marţi seară cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, din satul Reuseni, comuna Udeşti. Incendiul a fost anunţat prin apel la 112 la ora 19.10.
La sosirea echipajelor, ardea acoperişul casei şi al bucătăriei de vară, corp comun, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie.
Incendiul a fost lichidat la ora 21:00.
A ars acoperişul clădirii, construit din lemn, cu învelitoare din două rânduri de tablă, pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp. S-au degradat finisaje interioare din locuinţă.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric neizolat corespunzător sau deteriorat”, se precizează în comunicatul ISU Suceava.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat locuinţa proprietarului.