Duminică începe umplerea instalaţiilor de termoficare din municipiul Suceava
Miercuri, 27 Septembrie 2017 (14:14:55)de Cosmin ROMEGA
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Pregătirile pentru furnizarea căldurii în sezonul rece 2017-2018 încep chiar de săptămâna aceasta, ca urmare a scăderii accentuate a temperaturilor exterioare.Tocmai de aceea, operatorul de termoficare al Sucevei, Thermonet, anunţă beneficiarii de energie termică racordaţi la sistemul centralizat că, în vederea pregătirii sezonului de încălzire 2017-2018, începând cu data de 1 octombrie, adică de duminică, se va proceda, etapizat, la umplerea instalaţiilor, în vederea efectuării probelor de presiune „la rece”, urmate de probe „la cald”.„Rugăm pe această cale beneficiarii de agent termic, care au intervenit între timp la instalaţiile interioare, să ia măsurile necesare pentru a preveni eventuale inundaţii şi pagube materiale care se pot produce, de care societatea noastră se exonerează”, au transmis reprezentanţii Thermonet.În acelaşi timp, o atenţionare este transmisă de societatea de termoficare şi celor care se ocupă de gestionarea asociaţiilor de proprietari: „Solicităm asociaţiilor de proprietari să comunice societăţii noastre, înainte de începerea furnizării în municipiul Suceava, imobilele în care au avut loc deconectări/reconectări care au produs modificări ale instalaţiilor interioare de încălzire, în vederea realizării echilibrărilor hidraulice”.În scopul remedierii operative a eventualelor situaţii ce pot apărea, sucevenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare sunt rugaţi să semnaleze problemele la numărul de telefon 0230.520.924 – Dispecerat Termoficare.
Vizualizări articol: 1695 | | Notează articolul: Duminică începe umplerea instalaţiilor de termoficare din municipiul Suceava0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.