Asociaţia Help And Advice Suceava, în colaborare cu Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – Regiunea 1 Suceava şi cu sprijinul mai multor sponsori, a organizat sâmbătă, 23 septembrie, Cupa Help And Advice, ediţia a II-a, ”In memoriam Sorin Vezeteu”, un concurs de pescuit desfăşurat pe un lac din cartierul Burdujeni, la care au participat în jur de 40 de persoane (fără membrii familiei poliţistului Sorin Vezeteu, ucis în timpul serviciului, în Gara Burdujeni din municipiul Suceava, pe 20 iulie 2017). În concurs s-au înscris 17 echipe, formate din câte doi pescari. Fondurile strânse din taxa de pescuit şi donaţii au totalizat 2.000 de lei, sumă ce urmează a fi virată în contul familiei Vezeteu (familia are deschis un cont pentru cei doi copii ai lui Sorin, cont în care se adună toţi banii din donaţii, cont pe care îl punem la dispoziţie pentru eventuale donaţii viitoare: RO83BACX0000001064539000, titular cont Vezeteu Elena, deschis la UniCredit Bank). Preşedintele Asociaţiei Help and Advice Suceava, Radu Alexa, ne-a spus că din punct de vedere organizatoric evenimentul a fost un succes, „însă ne aşteptam la un număr mult mai mare de participanţi (în special foşti colegi), având în vedere impactul social al evenimentului tragic de pe 20 iulie 2017, mediatizat la nivel naţional”. Tot el a completat că pentru el a fost un eveniment emoţionant, „întrucât au participat copiii lui Sorin, soţia şi fratele acestuia. Toţi participanţii la eveniment au primit diplome, inclusiv copiii, iar exclamaţia băieţelului lui Sorin, Uite-l pe tati!