Dosare penale pentru şoferi care s-au urcat băuţi la volan
Vineri, 22 Septembrie 2017 (13:04:14)Doi şoferi s-au ales cu dosare penale după ce s-au urcat băuţi la volan şi au fost traşi pe dreapta de poliţişti. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, joi, la ora 20.20, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DJ 209K din localitate autoturismul condus de un localnic de 56 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural. Tot joi, în jurul orei 20.08, o patrulă din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus a oprit pentru control la intersecţia străzilor Calea Bucovinei cu Calea Cernăuţi din localitate, autoturismul condus de un localnic de 62 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-a recoltat o singură probă biologică în vederea stabilirii alcoolemiei, bărbatul de 62 de ani refuzând recoltarea celei de-a doua probe. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Vizualizări articol: 1346 | | Notează articolul: Dosare penale pentru şoferi care s-au urcat băuţi la volan0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.