Ziua Internaţională pentru Protecţia Stratului de Ozon – 16 Septembrie 2017
Vineri, 15 Septembrie 2017 (15:00:56)Ziua de 16 septembrie este Ziua Internaţională pentru Protecţia Stratului de Ozon, zi în care a fost adoptat Protocolul de la Montreal privind substanțele care epuizează stratul de ozon (1987). Protocolul de la Montreal obligă părțile semnatare să elimine progresiv substanțele care diminuează stratul de ozon, conform unui calendar prestabilit. Cu prilejul acestei zile, Agenția pentru Protecția Mediului Suceava adresează un apel tuturor factorilor de decizie, politicienilor, specialiştilor, cadrelor didactice, studenţilor, elevilor, jurnaliştilor, cât şi întregii populaţii să continue eforturile şi să colaboreze pentru ca împreună să asigure aplicarea măsurilor de prevenire şi stopare a degradării stratului de ozon, în scopul asigurării sănătăţii generaţiilor prezente şi viitoare. Reprezentanții instituției au menționat că stratul de ozon este un strat în atmosfera Pământului care absoarbe cea mai mare parte a radiațiilor ultraviolete. Stratul de ozon absoarbe 97-99% din radiațiile ultraviolete ale soarelui, care altfel ar deteriora formele de viață de pe Pământ.Controlul tot mai strict al substanţelor care epuizează stratul de ozon, în cei 30 de ani scurşi de la adoptarea Protocolul de la Montreal, nu numai că a condus la protejarea stratului de ozon pentru generaţia actuală şi cele viitoare, dar a contribuit şi la eforturile globale de combatere a schimbărilor climatice. Tema pentru Ziua Internațională pentru Protecția Stratului de Ozon din acest an – Grijă pentru tot de-i viu sub Soare! – amplifică recunoașterea publică a succesului și impactului Protocolului de la Montreal. Diminuarea stratului de ozon duce la: scăderea eficacităţii sistemului imunitar, apariţia infecţiilor, a cancerului de piele, a cataractelor şi a orbirii, arsuri grave în zonele expuse la soare, reducerea culturilor şi implicit a cantităţii de hrană, ca urmare a necrozării frunzelor la plante, distrugerea vieţii marine, a planctonului degradarea unui număr important de materiale plastice utilizate în construcţie, vopsele, ambalare etc.
Vizualizări articol: 1327 | | Notează articolul: Ziua Internaţională pentru Protecţia Stratului de Ozon – 16 Septembrie 20170.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.