Copil de 4 ani, accidentat de maşină după ce a ţâşnit în stradă
Marţi, 12 Septembrie 2017 (12:19:23)Un copil de patru ani a ajuns la spital după ce a fost accidentat de o maşină. Potrivit unui comunicat la poliţiei, luni, la ora 14.20, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208, din orașul Dolhasca, un tânăr de 26 de ani, din județul Iași, l-a surprins și accidentat pe un minor de 4 ani, din localitate, care, nefiind supravegheat de părinți, s-a angajat în traversarea străzii fără să se asigure. Copilul a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.De asemenea, poliţia mai informează că tot luni, ora 14.30, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, dinspre municipiul Rădăuţi spre municipiul Suceava, un bărbat de 70 de ani, din municipiul Suceava, a adormit la volan, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 59 de ani, din municipiul Rădăuți.În urma impactului, cei doi conducători auto au declarat faptul că nu au suferit leziuni, motiv pentru care s-a încheiat un formular de constatare amiabilă de accident rutier soldat cu pagube materiale.Ulterior, în jurul orei 17.20, cei doi conducători auto s-au deplasat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Vizualizări articol: 2840 | | Notează articolul: Copil de 4 ani, accidentat de maşină după ce a ţâşnit în stradă0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.