Trei şoferi s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi băuţi la volan, unul dintre ei având şi permisul suspendat. Duminică după-amiază, în jurul orei 16.45, în timp ce patrula pe DJ 291A, din comuna Zamostea, un echipaj din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți a identificat un autoturism al cărui conducător auto, la vederea autospecialei de poliție, și-a schimbat direcția de mers și a oprit, după care a coborât din vehicul.Conducătorul auto, identificat de polițiști ca fiind un localnic de 25 de ani, prezenta halenă alcoolică, motiv pentru care polițiștii i-au solicitat să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, după care la spital, în prezența personalului medical, a refuzat și recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, ce va fi soluționat procedural. Tot duminică, în jurul orei 19,00, un alt echipaj de poliție a oprit pentru control, pe DJ 209A,, în afara comunei Cornu Luncii, un autoturism condus de un bărbat de 62 de ani, din orașul Gura Humorului. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.În noaptea de duminică spre luni, la ora 01.00, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe strada Unirii din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 36 de ani, din comuna Şaru Dornei. Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde în prezența personalului medical a refuzat și recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, procedând la verificări în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul figurează cu permisul de conducere reţinut.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat” şi „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, ce va fi soluționat procedural.