Sâmbătă, 9 septembrie, absolvenţii promoţiei 1967 a Liceului Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc au revenit în locurile dragi de la poalele Rarăului, într-o încercare de revendicare a adolescenţei, la jumătate de secol de la terminarea studiilor liceale.
Promoţia 1967 a lăsat urme adânci în peisajul valorilor şi personalităţilor militare, mulţi dintre absolvenţi au avut evoluţii de excepţie în carieră: conducători de unităţi şi mari unităţi ale Armatei României, direcţii centrale şi chiar un şef al Statului Major General, în persoana şefului promoţiei 1967, general Mircea Chelaru.
Adunarea de pe platou, apelul şi raportul promoţiei, înălţarea drapelului, ceremonia decernării drapelului de promoţie sunt doar câteva secvenţe din programul revederii.
Momentul inedit al manifestărilor a fost schimbul de ştafetă între generaţiile de absolvenţi, prilej cu care şeful promoţiei 1967, general Mircea Chelaru, i-a încredinţat Drapelul Alegoric şefului promoţiei 2017, Sebastian-Mihai Găbrian, ca simbol al continuităţii, demnităţii şi onoarei militare.
Şeful Statului Major General a fost reprezentat la întâlnirea jubiliară a promoţiei 1967 de către generalul de brigadă dr. Ovidiu Pop, comandantul Diviziei 4 Infanterie „Gemina” din Cluj-Napoca.
”Reuniunile absolvenţilor promoţiilor de elevi din Colegiul Naţional Militar <Ştefan cel Mare> Câmpulung Moldovenesc constituie ocazii de retrăire a istoriei vii a şcolii şi de confirmare a validităţii modelului educaţional oferit de acesta de-a lungul timpului”, a punctat Elena Jora, responsabilul de relații cu presa al colegiului câmpulungean.