Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a anunţat joi, în conferinţă de presă, faptul că în comuna Şcheia a fost instaurată timp de 30 de zile „Zona specială de siguranţă publică”, strategie care presupune reducerea infracţionalităţii prin suplimentarea numărului de poliţişti. Pentru joi, 31 august, de exemplu, 28 de agenţi de poliţie au program de patrulare la Şcheia, în mediile infracţionale, la agenţi economici şi în trafic.
Mirela Adomnicăi şi-a mai exprimat speranţa că din octombrie, când această perioadă de 30 de zile se va încheia, la Şcheia vor fi 28 de camere se supraveghere funcţionale, iar pentru cele 11 posturi de poliţie locală se vor organiza concursuri de ocupare.