Lungu: „Este ultima şansă de a mai face o grădiniţă cu program prelungit în cartierul Obcini”
Miercuri, 30 August 2017 (11:27:31)de Cosmin ROMEGA
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Intenţia municipalităţii sucevene de a construi o grădiniţă cu program prelungit în cartierul Obcini, în curtea Şcolii Nr. 9 „Ion Creangă”, s-a lovit de un val de proteste din partea profesorilor şi a unora dintre părinţi, nemulţumiţi că va fi afectat parcul şi se va reduce spaţiul liber de care dispune unitatea de învăţământ.Decizia de care depinde realizarea acestei grădiniţe urmează să fie luată în şedinţa de joi a Consiliului Local Suceava, unde pe ordinea de zi se află şi proiectul de aprobare de principiu a acestei investiţii, pentru care sunt disponibile fonduri europene.„Am văzut astăzi o scrisoare deschisă pe care am citit-o cu atenţie şi cu respect, trimisă de profesorii de la şcoală. Ţinta mea nu este nici pe departe să distrugem spaţiile verzi ori să producem disconfort la şcoală, doar să putem găsi o soluţie să putem construi o grădiniţă în cartierul Obcini. Dacă m-a deranjat ceva la discuţiile cu profesorii este faptul că au afirmat că nu este necesară o grădiniţă în acest cartier. Este total neadevărat, iar cel mai bun exemplu este faptul că singura grădiniţă pe care o avem în Obcini, cu program normal, nu se poate autoriza pentru că este foarte aglomerată şi se lucrează în două schimburi”, a spus primarul Ion Lungu miercuri dimineaţă.Edilul sucevean a prezentat o propunere de construire a grădiniţei pe o laterală a şcolii, prin care spaţiul verde din curtea şcolii ar fi afectat doar pe 225 de mp, adică 17% din suprafaţa sa actuală.„Suntem presaţi de timp. Termenul iniţial era 27 august pentru depunerea proiectelor, s-a amânat până pe 4 octombrie. Este ultima şansă de a mai face o grădiniţă cu program prelungit în cartierul Obcini. Chiar dacă prin ghidul solicitantului ni se cer 1000 de mp minim, suprafaţa construită este undeva la 5 ari, restul fiind spaţii verzi, locuri de joacă şi alei. Avem posibilitatea de extindere către Protecţia Mediului, încât există spaţiul necesar pentru construire, fără să afectăm decât o mică porţiune din parc. Nu se ajunge nici la statuia lui Ion Creangă”, a precizat primarul Sucevei, care speră ca factorii decizionali să înţeleagă că grădiniţa, atât de necesară unui cartier mare precum Obcini, poate fi realizată fără a afecta şcoala, mai ales că se fac şi intrări separate.
Vizualizări articol: 2400 | | Notează articolul: | Nota curentă: 4.0 din 2 voturi Lungu: „Este ultima şansă de a mai face o grădiniţă cu program prelungit în cartierul Obcini”4.052
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.