Copil de 4 ani, muşcat de şarpe
Marţi, 29 August 2017 (12:30:32)de Dana HUMOREANU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Un băieţel în vârstă de 4 ani, din comuna Hânţeşti, a fost muşcat de obraz de un şarpe, luni după-amiază. Copilul a fost adus imediat de familie la Spitalul de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, pentru tratament de specialitate. Şeful Unităţii de Primiri Urgenţe, dr. Liviu Cîrlan, a declarat, marţi, că micuţul pacient avea o plagă muşcată în zona dreaptă a feţei. ”I-a fost administrat ser antiviperin şi a fost internat în Secţia de Chirurgie Infantilă”, a declarat medicul-şef al UPU Suceava.Dr. Cîrlan a mai spus că acesta este al şaptea caz de plagă muşcată de şarpe înregistrat la UPU de la 1 iulie 2017 şi până în prezent.Dintre cei şapte pacienţi muşcaţi de şerpi, patru sunt copii cu vârste cuprinse între 4 şi 15 ani şi trei sunt adulţi cu vârste cuprinse între 31 şi 49 de ani. După localizarea plăgii, cei mai mulţi pacienţi au fost muşcaţi în zona picioarelor.Trei dintre persoanele muşcate sunt din oraşele Suceava, Câmpulung Moldovenesc şi Vicovu de Sus, iar ceilalţi din localităţile Trei Movile, Ulma, Benia şi Hânţeşti.
În lipsa unui acord scris din partea
Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului
Copil de 4 ani, muşcat de şarpe.
Vizualizări articol: 6119 | | Notează articolul: Copil de 4 ani, muşcat de şarpe0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.