80 de copii aflaţi în tabără, evacuaţi după un incendiu
Marţi, 11 Iulie 2017 (15:32:14)de Florin PAIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Un incendiu care a degajat mult fum a creat momente de panică într-un hotel în care erau cazaţi 80 de copii aflaţi în tabără, din fericire toate persoanele fiind evacuate fără a se înregistra evenimente majore. Incendiul a izbucnit luni, în jurul orei 1.40 din noapte, în uscătorul Hotelului Sofia din Suceviţa. În camere erau 80 de copii şi cadre didactice, elevi de la două şcoli din Bucureşti. Incendiul, practic un început de incendiu a fost stins de personalul hotelului, cu stingătoarele de serviciu, până la sosirea pompierilor militari. Doar un copil de 13 ani a acuzat o uşoară intoxicaţie cu fum, primind îngrijiri medicale la faţa locului. Din cercetările derulate a doua zi de către pompieri şi poliţişti a rezultat că incendiul a izbucnit în uscătorul de rufe, din cauza autoaprinderii unor materiale textile.
Vizualizări articol: 3890 | | Notează articolul: 80 de copii aflaţi în tabără, evacuaţi după un incendiu0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.