O tânără de numai 27 de ani a murit subit la puțin timp după ce a coborât dintr-un autocar cu care venea tocmai din Italia. Tragedia s-a petrecut joi dimineață, într-o benzinărie din Gura Humorului. Personalul medical ajuns la fața locului a efectuat manevre de resuscitare timp de aproape două ore, sperând că se va reuși readucerea acesteia la viață. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic.
Din cercetările poliției rezultă că pe 5 iulie tânăra de 27 de ani, Olga T., din Republica Moldova, s-a urcat într-un autocar care a plecat din Milano și urma să o transporte până la Chișinău.
A doua zi, pe 6 iulie, dimineață, în jur de ora 9.30, autocarul a făcut o pauză, la Gura Humorului. Martorii oculari au relatat că tânăra a coborât din autocar pentru a merge la toaletă, însă în fața clădirii benzinăriei i s-a făcut rău și a căzut.
O ambulanță a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe Gura Humorului, unde s-au încercat manevrele de resuscitare susținute de care am amintit mai sus.
Din păcate, s-a constatat că tânăra a suferit un infarct miocardic acut, care s-a dovedit a fi neresuscitabil.
Polițiștii au deschis un dosar penal și așteaptă concluziile medico-legale pentru a înlătura orice suspiciuni.