Update:
Consecințele accidentului de joi dimineață de la Frasin sunt, din păcate, foarte grave. Unul din pasagerii din autoturism, un bărbat de 51 de ani, din Cajvana, a decedat la puțin timp după accident. Un alt pasager are leziuni grave, traumatism toraco-abdominal și ruptură de ficat, fiind operat la Spitalul Județean Suceava. Leziuni grave are și un alt bărbat de 51 de ani, tot din Cajvana, care conducea autoturismul VW. El a fost diagnosticat preliminar cu traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoștinței și comoţie cerebrală.
Patru persoane au fost transportate la Spital, din care una în stare de inconștiență, după un accident petrecut joi dimineață pe DN 17, la Frasin. Un autoturism de teren a intrat în coliziune violentă cu un autoturism VW, toate cele patru persoane care aveau leziuni fiind din a doua mașină. La fața locului au intervenit modulul SMURD de la Garda de Intervenție Gura Humorului și două ambulanțe de la Serviciul Județean Suceava. La sosirea echipajului de descarcerare două dintre victime erau încarcerate. Pompierii au intervenit cu jet de apă pentru curățarea șoselei de scurgerile de carburanți și lubrifianți.