Cabană afectată de un incendiu izbucnit de la saună
Duminică, 18 Iunie 2017 (10:19:43)Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu patru autospeciale, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de vacanţă, situată în comuna Mitocu Dragomirnei. Incendiul a fost anunţat la 112 în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 0.38.Incendiul a izbucnit lângă o anexă în care era amenajată o saună. Încălzirea acesteia se efectua de la exteriorul construcţiei, unde se afla gura de alimentare a unui cazan pe lemne. Cel mai probabil, de acolo a căzut jar sau scântei care a dus la aprinderea unor resturi de material lemnos aflat pe jos şi în imediata apropiere. De la materialul lemnos aprins, flăcările s-au propagat la acoperişul anexei, iar ulterior la clădirea cabanei, construcţie P+M din lemn masiv (buşteni).Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Persoanele aflate în cabană în momentul izbucnirii incendiului au ieşit singure până la sosirea pompierilor militari.Au ars circa un metru cub lemn de foc, acoperişul anexei pe 20 mp, exteriorul unui perete al cabanei pe 120 mp, aproximativ 100 mp din acoperişul clădirii, lambriul din două camere pe 80 mp, precum şi materiale textile şi obiecte de mobilier. O parte din pereţii construcţiei s-au degradat la exterior.Incendiul a fost lichidat la ora 3:40, iar pompierii au salvat restul casei de vacanţă, cu bunurile aferente.
Vizualizări articol: 5482 | | Notează articolul: Cabană afectată de un incendiu izbucnit de la saună0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.