Gospodărie lovită de trăsnet, miercuri după-amiază
Joi, 8 Iunie 2017 (09:45:41)O gospodărie din comuna Burla a fost afectată miercuri după-amiază de un incendiu izbucnit de la un trăsnet.Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi, împreună cu angajaţii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Burla şi Volovăţ, au intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului cu 4 autospeciale. Incendiul a fost anunţat la 112 la ora 14.34.La sosirea echipajelor, ardeau generalizat o parte din anexele gospodăreşti, existând pericolul de propagare la casă şi la o altă construcţie din gospodărie.Nu s-au înregistrat victime.Au ars depozitul de furaje şi acoperişul adăpostului de animale şi al unei anexe, pe o suprafaţă totală de aproximativ 200 mp. Au mai ars circa 4 metri steri lemn de foc şi s-au degradat 10 mp din pereţii adăpostului de animale şi alte bunuri.„Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un trăsnet direct”, se precizează în comunicatul pompierilor.Incendiul a fost lichidat la ora 17:15, iar pompierii au salvat casa proprietarului şi o anexă gospodărească.
Vizualizări articol: 1148 | | Notează articolul: Gospodărie lovită de trăsnet, miercuri după-amiază0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.